Vinovati de "Delict de compasiune"

http://www.dcnews.ro/prima-victima-a-legii-criminale-si-a-masacrarii-cai...

In atentia Societatii Romane pentru Drepturile Omului

Domnule Director Artin Sarchizian,
Noi iubitorii de animale din Romania si asociatiile de protectia animalelor ne constituim parte vatamata in raport cu Statul, pentru prejudicii de ordin moral, afectiv, spiritual dar si material- sperand ca si in jurisprudenta europeana aceste considerente pot fi imputabile.
Dorim sa ne consiliati cum sa decurga demersul nostru legal, avand in vedere si contextul juridic in care s-ar incadra cele de mai sus.
Capetele de acuzare impotriva Statului:
1.Vidul legislativ in problema gestionarii CAINILOR CU STAPAN- prima lege fiind o Ordonanta de urgenta 155/2001, care face referire numai la CAINII FARA STAPAN.
Toate celelalte legi Legea 205/2004, legea 9/2008, au fost legi generale pentru protectia animalelor.
De abia in 2013, a aparut Legea 258/2013, care face vorbire si de proprietarii de caini si responsabilizarea lor, dar aceasta lege vine la pachet si cu eutanasia la 14 zile a tuturor animalelor gasite pe domeniul public, capturate si nerevendicate in acest termen.
2.Vinovatia ANSVSA- in recensamintele derulate, ultimul in 2011, nu s-au identificat si inregistrat si animalele de companie (caini, pisici), desi exista Legea 60/2004- Conventia de la Strasbourg.
Romania a semnat si a aderat la organizatii internationale, cum ar fi OMS, OIE- In Codul terestru OIE( organizatia internationala pentru sanatate animala si epizotii) alaturi de cele 178 tari, Romania si-a asumat niste responsabilitati, ori la capitolul "caini fara stapan" responsabilitatea pica in sarcina agentiilor de sanatate publica, veterina, a autoritatilor locale, care trebuie sa responsabilizeze detinatorii de caini pentru identificarea, inregistrarea, vaccinarea si sterilizarea acestora, prevenind astfel inmultirile nedorite si abandonul.
Cand a facut Romania controlul populatiei canine, incepand cu proprietarii, mai ales in mediul rural?
Niciodata!
3.Haos in administrate, paleative legislative.
Intre 2008 si 2012 s-a mers pe un proiect legislativ care sustinea sterilizarea si returnarea in teritoriu, alaturi de un HG955/2004, dar numai asupra cainilor fara stapan, masura buna dar ineficienta pentru ca nu se mergea la cauza: proprietarii de caini si responsabilizarea lor- a fost o masura hilara, caini sterilizati si crotaliati pe strada si caini abandonati nesterilizati si necrotaliati.
Se poate face ordine in haos?
4.Primariile au fost cel mai puternic factor de blocaj in gestionarea si controlul populatiei canine, prin presiune politice de a se recurge doar la eutanasie, fiind cea mai simpla si mai radicala metoda, chiar daca nu este eficienta pe termen mediu si lung, multi edili nici macar nu si-au construit adaposturi, rezolvand problema cainilor prin otraviri prin firmele de dezinsectie si salubritate.
5.Statul Roman gestionarul banilor nostrii, nu a fost in stare de politici publice, de strategii nationale, desi existau recomandari de specialitate venite din exterior de anumite foruri internationale.
Specialistii din cadrul ONGurilor de protectia animalelor interne si internationale au fost ignorati ba chiar considerati adversari desi acestia reprezinta societatea civila.
Noi iubitorii de animale si organizatiile de protectia animalelor acuzam Statul Roman, pentru:
-prejudicii de ordin moral si afectiv, dat fiind faptul ca noi am ingrijit si sterilizat animale abandonate de altii, animale care acum trebuie sa fie "eutanasiate"- ani intregi in care am investit afectiv.
-prejudicii de ordin al prejudicierii sanatatii- multi dintre noi datorita stresului emotional perpetuu am dezvoltat afectiuni patologice de la depresii , la probleme cardiace, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic- animalele dragi au fost capturate de langa noi in cel mai barbar mod culminand cu "eutanasia" lor.
-prejudicii de ordin material- animalele abandonate de semenii nostrii au primit de la noi ingrijiri, hrana, consultatii veterinare, operatii, unii si-au vandut apartamentele ca sa se mute la tara pentru a-si ingrijii animalele din ce in ce mai multe, animale luate de pe strazi, pui fara mame, orbi, batrani, paralizati sau cu picioare amputate, gestante, etc......aceste persoane sunt ele insalele niste victime, in care societatea da cu pietra, considerandu-i niste ciudati cand ar trebui sa le faca socluri pentru statui.
Ei sunt partea sanatoasa, fibra umana a ceea ce-a mai ramas neintinat din acest popor, ei sunt cei care au pauperizat datorita iresponsabilitatii statului.
-prejudicii de ordin al demnitatii umane- iubitorii de animale se considera discriminati in raport cu cealalta categorie a populatiei, ei sunt tinta hartuirii, amenintarilor, lovirilor, prejudicierea imaginii pentru delictul de compasiune si omenie fata de niste fiinte vulnerabile care nu au alt aparator decat pe noi- iubitorii de animale sunt supusi uneori si abuzurilor si intimidarilor unor institutii ale statului.
Televiziunile comerciale, dictate politic si-au facut o cutuma in a acuza bietele animale de toate atrocitatile posibile, o monstruoasa coalitie ca sa justifice CRIMA, legea criminala 258/2013asazisa "legea eutanasiei".
Eutanasia este un act medical individual, doar pentru curmarea suferintei sau in boli incurabile ( Codul dentologic al medicului veterinar art. 50), ori eutanasia in masa, la animalele sanatoase se numeste exterminare, crima.
Spitalele de boli infectioase manipuleaza opinia publica prin statistici mincinoase, ele nu au o departajare intre muscaturile de maidanez si a celor animalelor din proprietate, caini, pisici, sobolani, cai, vaci, dihori, etc...pentru simplu fapt ca vaccinul se plateste si este gratuit doar pentru cainii fara stapan.
Pana si cazurile mediatizate reprezinta controverse, pentru ca trebuia sa fie o MIZA.
Fata de cele de mai sus, va rugam sa ne indrumati, pentru ca aceasta prigoana sa inceteze si dreptatea noastra sa triumfe, sa ne aratati calea de urmat, institutiile la care trebuie sa facem plangere, interne si/sau internationale.

Cu consideratie,
Mariana Livia Vasilescu
AS. "Sufletel din Targoviste"

p.s. Sufletul colegului nostru Avedis sa-si gaseasca linistea intr-o dreptate juridica- sacrificiul lui merita asta!

08.04.2014