Intre a lasa un caine pe santier in Bucuresti, calcat de masini, sau a-l duce la tara, in balarii inalte de un metru jumate

23.06.2009
Am dus la sterilizat o catea de pe un santier din Bucuresti. Peste zece zile ne-am dus sa-i scoatem si firele, dar zacea sub o baraca. Niste pui confuzi ai unei catele care murise in ziua aia, o calareau. Gemea. Am tras-o de coada afara. Era inerta. Nu se putea misca. A doua zi aveam pichetare si ramasesera multe de organizat, dar cu toate astea, primul drum a fost la doctor. Dadea din coada. I-am facut analizele (care ne-au costat destul), am dus-o la tratament cateva zile pana cand doctorita ne-a spus ca din punctul ei de vedere trebuie dusa in alta parte. Am tinut-o in sediul nostru, pentru ca nu avem adapost. Am gasit-o intr-o balta de pipi, cu excremente alaturi si blana imbibata. Nu era o solutie sa ramana singura. Am luat-o in casele noastre sub supraveghere. A doua zi am pus-o in masina dar alte urgente ne-au facut sa ajungem cu ea la Facultate abia la 5. Doctorul de garda ne-a spus ca la ora aia nu se fac radiografii si ca daca s-ar uita la ea fara, ne-ar lua banii degeaba. Noaptea ne-a apucat la un cabinet langa gara, care face radiografii. Avea bazinul fisurat. Un soc, o lovitura de la oamenii de pe santier, vreo greutate picata pe ea sau o masina determinasera aceasta stare. Medicamentul recomandat de medic, PREDNISON, a facut minuni. Mare ne-a fost mirarea cand s-a ridicat pe labutele din fata. Apoi a inceput sa se roteasca taras. Afara ii ridicam spatele si se punea la loc. Minune, intr-o zi a ramas in picioare si a facut un pas. Apoi, in alta zi s-a luat dupa noi...
A inceput sa mearga. Manca orice intra in raza ei vizuala, motiv pentru care i-am zis Haplea. Cand venea de afara, mancata fiind, tot mai aducea vreo hartie aruncata, cu vagi urme de mancare in ea. O lupita cuminte, cu capul cat o nuca de cocos, care te privea fix in ochi, cu ochii ei rotunzi, dand din coada. I se citea imensa bucurie de a fi cu noi. Am dat anunt pentru ea. A sunat un domn, Lupu Dan, originar din Bacau dar chirias in Fierbinti-Targ, judetul Ialomita. Ne-am bucurat foarte tare, caci nu o mai puteam tine si viata la santier inseamna moartea sau boala. Omul a zis ca a mai avut caini, i-au murit de batranete, respectiv de diabet. Daca omul stie ca i-a murit cateaua de diabet, inseamna ca s-a dus cu ea la cabinetul veterinar, a cheltuit niste bani din banii lui de mancare si e dispus sa asigure servicii medicale si cainelui urmator. A mai zis ca prima nevasta dadea paine cainilor si ca "asta nu este mancarea potrivita pentru un caine". Si acesta era semn bun, omul stia ce mananca si ce nu mananca un caine. Locuia la tara, cu atat mai bine. Aer, soare, verdeata, pasari ciripitoare, spatiu de alergat, adica cam ce-i trebuie unui caine. In plus, in Bacau locuise la bloc, pe Aleea Ghioceilor, si un om care tinuse in camera un caine, era mai apropiat de caini in general decat unul care l-a avut in lant, la tara... In fine. I l-am dat cu conditia sa il bage intr-o magazie, intr-o poiata pentru pasari, intr-un garaj, ma rog, ce avea omul acolo, in primele 3 zile, cat se obisnuieste cu el si nu mai are tendinta sa plece. I-am atras atentia asupra acestui lucru de vreo 5 ori.

Colega mea i l-a dus pana la poarta, in Fierbinti, Ialomita. A venit de acolo cu STRANGERE DE INIMA. Omul isi injura copiii, injura statul si nu prea avea conditii. La telefon nu se vazusera aceste defecte. A pus cainele intr-o magazie si asta mi-a mai alungat ingrijorarea. Dar l-am sunat continuu: ce face? este bine? cum s-a acomodat? Zicea ca e bine. Pe urma ca nu l-a mai vazut dar e in ierburile din gradina pentru ca s-a furat mancarea de pe o masa. Pe urma ca l-a vazut. Pe urma ca nu l-a mai vazut "de 4 zile" dar este acolo in ierburile inalte de un metru jumate, pentru ca a vazut excremente. In acel moment l-am rugat un ton imperativ sa il caute, sa ii dea mancare si apa, cum trebuie unui caine in convalescenta, care se mai si clatina, intr-o zi torida de vara. A zis ca "nu are timp sa il caute". Ma intrebam ce suprafata are gradina de ii trebuie atata timp. Daca el nu are timp de cautare i-am zis ca venim noi sa-l cautam. Ne-a oprit, pe motiv ca nu este acasa nici in ziua propusa, nici a doua zi. I-am replicat ca daca nu e acasa intram cu politia pe proprietatea sa ca sa cautam cainele, probabil deja bolnav, nemancat, insetat. Ne-a inchis telefonul.

Am mers in Fierbinti. Aveam o mie de treburi, unele vizand probleme foarte grave. Le-am abandonat, am mai pus benzina de inca 50 lei in Dacia veche care consuma 15% si am plecat. Inainte de Movilita ne-am oprit. Mirosea a benzina. Sub capota, scapat prin furtunelor vechi, un litru de benzina la vedere. Am taiat furtunele la capatul ros cu o cutie de bere aruncata in sant si am continuat drumul. Noroc cu soferul. Luam foc.

Am ajuns acolo la ora 19, ora la care am crezut ca il intalnim acasa. Am intrat cu politia. Sa patrundem in balarii, ca fusese prea domn s-o faca el. Erau inalte cat noi, neatinse. Am intrat cu groaza in ele, sa nu iasa vreun sarpe. N-am gasit nici un caine si nici un semn c-ar fi fost acolo. Gradina, una obisnuita ca marime, i-ar fi luat 5 minute de cautare. Magazia in care il tinuse era ceva derapanat, cu gauri. Un alt catel negru era legat intr-un lant de un metru, sub un sopru. Am intrebat vecinii si nu il vazusera pe al nostru. Le-am promis 2 milioane daca gasesc cainele cu bulina galbena in ureche, care era un crotaliu pe care era ASCSB si numarul 0974. Am mers cu masina pe stradutele din zona. Mai apareau unii caini care de la departare semanau cu ea...

Omul care vroise lupita noastra ne-a vorbit urat, nepasator. Si ce daca ma duc la politie. Si ce daca s-a pierdut!... Nu il cautase nici o clipa! Nu respectase nici cauzele contractuale: in contractul de adoptie incheiat cu el scria ca trebuie sa anunte asociatia in 24 de ore, daca dispare cainele. Ne-a tot dus cu vorba ca "este". Inainte de a pleca plini de noroiul din balarii, la o ora tarzie, 9 seara, am dat declaratie la politie in baza legii de protectie a animalelor, legea 9/2008. Conform articolului 5, in care se vorbeste despre "rele tratamente" (mancare, apa, ingrijire), in baza articolului 6, in baza articolului 23 si in baza articolului 26, am cerut pedeapsa maxima, 100 de milioane amenda sau inchisoare. Ulterior am depus plangere si la DSV Ialomita.

Sansa de-a lua foc, necazurile, banii aruncati pe fereastra, un caine pe drumuri si-atatea eforturi erau scutite de o singura miscare de mana a CONSILIERILOR GENERALI si a PRIMARULUI (care le lua 30 de secunde). Votand masurile propuse de noi in 2008, cainii fara stapan ar fi fost la ora aceasta toti castrati. De pui nici vorba.

Este vorba despre hotararea de consiliu prin care fiecare cabinet veterinar ar putea sa sterilizeze gratuit pentru cetateni, cu banii primariei, cainii de pe strada. Hotararea prevedea si sterilizarea gratuita, la cerere, a oricarui caine cu stapan. La ora aceasta, un singur punct de castrare in toata Capitala nu face fata. Se nasc foarte multi caini in fiecare clipa, pui care vor deveni mari si care se vor imbolnavi.

Indiferenta Consiliului General si a Primarului ne aglomereaza pe noi cu noi si noi cazuri.

Haplea si consilierii?!

Simplu. Cainele nu s-ar fi nascut intr-o lume care nu il dorea. Si care nu era pregatita pentru el.

Marcela Lungu
pres. Asoc. Cutu, cutu
lungu_marcela
0726/157.498
www.cutu-cutu.ro

Se poate prelua si de catre mass media. Nu se cer drepturi de autor.