Dreptul la replica privitor la recensamantul ASPA

http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-14415676-exclusiv-prima...

In privinta acestei numaratori partiale a ASPA ("Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor " Bucuresti, apartinand Primariei Generale), avem mari rezerve. O data, pentru ca noi nu stim sa fi fost chemata vreo organizatie care sa asiste ca martor la numaratoare.

Apoi, pentru ca ne indoim de numarul “adoptiilor” realizate prin ASPA, respectiv 1400 lunar. Iubitorii de animale ne semnaleaza incontinuu ca sunt luati cainii de la blocurile lor de catre ASPA si de catre alte primarii. Majoritatea sunt blanzi si sterilizati. In ei s-au investit deja bani publici, reprinderea fiind o risipa a banului public.

Majoritatea acestor caini nu mai sunt adusi niciodata inapoi. Daca nu merg imediat sa-i caute in bazele ASPA, nu-i mai gasesc deloc si li se spune ca “au fost adoptati”. Daca vor sa verifice informatia, li se spune ca “datele adoptatorilor sunt confidentiale”. Asadar, nu exista nici o transparenta in privinta "adoptiilor", nici macar daca aceasta este ceruta de ONG-uri.

Vorbim de lucruri mari, de “adoptii”. Pe www.aspa.ro nu este nici macar un caine postat spre adoptie!

Asadar, de unde "inghesuiala" de la adoptii? Programul cu publicul al ASPA este …lunea, miercurea, vinerea, intre orele 11-13, cand oamenii sunt la serviciu !!! Daca s-ar fi realizat 1400 de adoptii lunar ar fi insemnat ca lunea, sau miercurea, de ex, sa vedem 60 de oameni imbulzindu-se sa adopte in cele doua ore !!!! La fiecare doua minute o adoptie! Realitatea nu confirma nici pe departe aceasta cifra, numarul oamenilor care vin intr-o zi la poarta ASPA fiind in jur de maxim 20, si aceia majoritatea venind sa returneze caini sterilizati. Din aceasta cauza organizatiile s-au gandit sa ceara un inventar lunar al cainilor, apeland, daca este cazul, pentru a-l primi, la ajutorul politiei si al instantei judecatoresti. Ce se intampla de fapt cu cei 1400 de caini "adoptati" ? Sunt cumva omorati pe ascuns desi legea interzice eutanasia? Fiind o masura de rarire a numarul de caini, cand avem atatea alte mijloace moderne si neviolente sa scapam de ei? Ce-ar fi ca ASPA sa spuna la Radio in fiecare zi tuturor sa-si sterilizeze cainii si sa adopte din adapostul sau?

Ce mai inseamna “adoptie” in viziunea ASPA, cand vine vorba despre un ONG? Sa vina ONG-ul, sa semneze pe un act cum ca-l adopta pe caine si de fapt sa-l returneze. In 2008-2009 organizatia noastra a semnat un astfel de act si a returnat 2000 de caini, pe care, daca nu i-am fi returnat, ASPA nu i-ar fi returnat, ar fi ramas acolo, s-ar fi blocat bazele, nu ar mai avut spatiu sa aduca alti caini la sterilizare, ar fi fatat pe strada si ar fi fost mult mai multi caini acum in Bucuresti.

Miza "adoptiilor": in cazul ca acesti caini ar fi muscat, ei nu mai apartineau pe hartie primariei, ca fiind caini comunitari, ci cuiva anume. Astfel a inteles primaria sa scoata castanele fierbinti din foc, cu mana altuia. Dupa 2000 de returnari asociatia noastra a luat decizia de a nu mai returna caini deoarece nu era o justa masura ASPA, si doar se folosea de ONG-uri pentru a-si face treaba. Si astazi procedura este folosita si toti cainii ies ca fiind adoptati sau returnati de cineva, nici intr-un caz apartinand primariei, ca si caini comunitari, cum este si firesc.

Adoptii REALE.
Pe site-ul www.cutu-cutu.ro avem mii de caini propusi spre adoptie! Caini ocrotiti de iubitorii de animale, caini din adaposturi, din refugii, care sunt agresivi si chiar din bazele ASPA. In perioada 2006-2009 ne-am ocupat de adoptii intr-un mod sustinut, la nivel de program. Am angajat o persoana care sa dea anunturi pe diverse site-uri cu caini si pisici fara stapan din toata tara. De asemenea, am colaborat doi ani cu un ziar unde trimiteam saptamanal 10-15 animale spre adoptie, cu poza si anunt. Am colaborat 2 ani cu o emisiune a unei televiziuni unde aduceam in fiecare saptamana in jur de 5-15 caini si pisici, impreuna cu protectorii lor. In acea perioada, prin programul-pilot am dat spre adoptie in jur de 2000 de animale, cu contract de adoptie, numai pe proprietate privata. Avem un metru liniar de contracte de adoptie, verificabile oricand!! Astazi avem in jur de 4000 de caini pe site si 1000 de pisici, propuse spre adoptie, apartinand iubitorilor de animale si adaposturilor. Procedura este simpla si oricine poate posta un animal spre adoptie, printr-o simpla comanda "adauga anunt". Exista foarte multi adoptatori on-line.

In prezent organizatia noastra se axeaza pe programe de informare-educatie si de legislatie-lobby ca parghii supreme prin care putem ajuta rapid animalele din toata tara, obiectivul nostru final fiind acela de a nu mai avea animale pe strazi.

pres. Marcela Pisla

16.03.2013