Ajutor, Urgent ,Pisicuță 3 luni operată, caut căsuță
Sunt Minnie, o fetiță de 3 luni, tigrată, prea cuminte pentru vârsta mea :-( Am nevoie ca de aer de o casă și de părinți. M-am născut pe stradă, mai exact în parc, cu o malformație la mușchii abdominali. Toată burtica mea e ținută doar de piele și asta e o povară pe care zi de zi o car după mine. Chiar și așa, iubesc viața, îmi place mult să mă joc, doar că mă doare spatele și nu voi apuca să mă fac mare pe stradă. Doamna care m-a găsit vrea să mă opereze zilele astea, dar nu mă poate duce la ea acasă, asta e clar. Ea va plăti operația, mă va deparazita intern și extern și îmi va face și vaccin. Nu mă pot întoarce în stardă după operație, pentru că aș muri. Operația trebuie reluată odată cu sterilizarea, la 9-10 luni, pentru că se pune plasă abdominală. Salvați-mă, nu am venit degeaba pe lume, am venit să iubesc și să bucur o familie care mă va adopta.